Spaghetti fumminati

‘Dda notti mê ziu Arturu, ora bonàrma,
chi ‘nta mê casa si facìa vacànza,
omu stracanusciùtu pi la panza,
non ricittàva e non truvàva carma.

Avìa manciàtu bròcculi ‘ffuàti,
‘na cutulètta fritta ch’i patàti,
dû ova duri pi sapùri ‘i bucca
e frutta sicca, prima mi si cucca.

Cu tuttu ‘u camiciùni e ‘a papalìna
desi la sbìgghia: -Tutti ‘nta cucìna;
mittèmu supra ô focu ‘na pignàta
annunca non mi passa ‘sta nuttàta
.
- Ma non c’è pumadòru priparàta -
dissi mê matri un pocu scuncirtàta
- Non ti nni ‘ncaricàri mê cugnàta,
ti fazzu ‘na sassìtta fumminàta -


Pigghiàu ‘na patiddùzza e un pocu d’ògghiu
e sminuzzàu dû spicchicèddi d’àgghiu:
- Videmu a cû mi dici non nni vògghiu;
cchiù picca semu e cchiù mi veni mègghiu! -


Ma manu manu chi ‘dd’àgghiu si friìa
e ‘a casa si ‘mbrumàva di ‘dd’essenza,
‘u sonnu ci passàva a cû nn’avìa
e ognùnu discurrìa cu la sô panza.

Comu si chistu ancòra fussi picca,
comu s’u turcimentu non bastàva,
ci scafazzàu tri pumadòru a scocca
e non fu cosa di ‘nguantàri ‘a bava.

Cchiù fumminàtu mê patri ci’arristàu,
studdùtu di ‘n’amùri a prima vista.
Ma mai ‘nta vita mei mi capitàu
‘na negatìva a ‘stu piàttu ‘i pasta.

Piattu pill’amìci a menzanotti,
piattu pi cunchiùdiri ‘na festa;
o sunnu ranni o sunnu giuvanotti,
‘nta la pignàta pasta non nni resta.

Walter  Ignazio Preitano

   

www.colapisci.it